Astăzi se sărbătoreşte intrarea Domnului Isus în Ierusalim. O intrare umilă, pe un măgăruş, dar însoţită de cântări de laudă şi bucurie la adresa lui Isus. Mulţimea aşternându-şi hainele hainele pe drum şi ramuri din copaci, cântând în cor : “Osana în cerurile prea înalte” . Ce imagine!
Peste doar câteva zile, Acela care a intrat întâmpinat de strigăte de bucurie avea să fie condamnat şi răstignit de acelaşi popor.
De astăzi într-o săptămână vom sărbători Paştele, Învierea Domnului Isus. Mi se pare absolut jignitor la adresa Divinităţii înlocuirea semnificaţiei/importanţei Paştelui cu un iepuraş. Cum este posibil să înlocuim cea mai supremă dovadă de iubire din istoria omenirii cu un iepuraş??? Oare atât de insensibilă şi ignorantă a devenit lumea?
Îmi place mereu în săptămâna dinaintea Paştelui să citesc din Matei 26-28. Este descris întregul episod al suferinţei, al morţii şi învierii din viaţa Mântuitorului şi în acele momente în mintea mea încep a se proiecta diferite imagini în timp ce citesc şi nu îmi pot stăpâni lacrimile. Mereu vorbim despre moartea lui Isus ca fiind un gest nobil pentru creştinism, o dovadă de iubire, dar ne gândim vreodată cât a suferit El? preţul pe care l-a plătit cu propriul Său sânge? Durerile rănilor provocate de păcatul nostru? paharul suferinţei pe care l-a băut pentru tine şi pentru mine?
“Dar El era străpuns pentru păcatele noaste şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Isaia 53:5
Toate fiindcă atât de mult a iubit lumea.
Prin moartea Sa a rupt orice lanţ al păcatului. Prin sângle Său ne-a curăţit. Prin Învierea Sa ne-a redat adevărata viaţă. Ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
Din iubire Isus s-a jertfit, cu iubire ne invită să trăim o altfel de viaţă. Unde îngrijorările şi teama sunt înlocuite cu încredere şi pace. Unde ia naştere speranţa şi dragostea capătă o dimensiune incomensurabilă. Unde sufletul îşi găseşte adăpost şi odihnă. Unde Cel ce este Omniprezent, Omnipotent şi Omniscient, relaţionează într-un mod personal şi intim cu noi. Unde bucuria nu se sfârşeşte, ci creşte zi de zi în acelaşi ritm cu dorinţa noastră de a gusta cât mai mult din Cel ce este Iubire.
E viu! Hristos e viu! Şi trăieşte în mine şi în tot ce mă-nconjoară. Mi-a schimbat lumea, mi-a schimbat orizonturile. Trăieşte şi cea mai mare dorinţă pe care o are este să te iubească, nu doar o viaţă, ci o eternitate. Într-un mod indescriptibil şi autentic.
